Vrajala Stupida-Conversatie intre Eu si Tu

Conversatie intre Eu si Tu



-Ce faci?
-Mananc.
-Ce?
-Taci!
-Spune!
-Chiar te intereseaza?

-Da
-Te intereseaza cu adevarat?
-Da.
-Atunci o sa plang.
-De ce?

-Ma emotionezi.
-De ce?

-Ipocrizia….
-?
-…ma emotioneaza ipocrizia.
-A. Atunci ar trebui sa izbucnesti in lacrimi cand ma vezi.
-Asta faceam, dar acum mananc si nu pot.
-Ce mananci?
-Pentru ca m-ai emotionat o sa iti spun.
-Spune.
-Mananc hartie.
-Colorata?
-Nu, hartie alba.
-Eu mananc cerneala.
-Albastra?

-Nu, cerneala neagra.
-Vreau sa vad cum bei cerneala neagra.
-Si eu vreau sa vad cum mananci hartie alba.
-Bine
-Bine
-Vreau sa scriu.
-Si eu.
-Ce?
-Tot ce am in minte…Dar nu stiu ce am. Tu?

-Nu stiu…Vreau doar sa scriu.
-Bine
-Saruta-ma!
-De ce?
-Pentru ca vreau sa scriu si n-am cerneala.
-Saruta-ma!
-De ce?
-Pentru ca vreau sa scriu si n-am hartie.
-Bine.
-Bine.

Vrajala stupida- Pietre sparte...

In iarba uda, rece, moarta

Eu am gasit smaralde
Si aur ,rosu, pictat cu sange
Si multe pietre sparte.


Te-am pus acasa, in dulap:
Un bibelou de diamante.


Cand ai clipit cu ochi de creta

Cu gene lungi, de catifea
Eu ti-am vazut podoaba trista

A irisului verde...

O lacrima se scurge neagra
Pe lemnul ros de timp,
Papusa trista, ireala
Se joaca...
Cu un sentiment infim
Al unei fiinte parasite
De perfectiune.



Tot timpul e doar o secunda,

Doar un minut de pace,
In ochii ei ficsi si umezi,
De ironie ce ma doare,
Si ma despica in mici farame
De gelozie....


Un tremur slab il simt in deget
Cand lama lunga, ruginita
Ii atinge fata.
In jurul ploapei ca de zahar
Se scurge sange dulce
Si buza rosie, perfecta
Se ridica intr-un scancet.
Iar ochiul verde, irizat
Imi cade usor in mana.

Un tremur lung si violent
Imi strabate dur obrazul
Si lama lunga, ruginita
Decupeaza greu, topazul scump din ochiul meu
Ce cade langa mine...


Nu pot sa plang, nici sa vorbesc,
Durerea am uitat-o
Papusa muta, in locul meu,

Isi pleaca usor capul,
A resemnare...

Oglinda imi arata acum
O piatra, verde, rara
Ce de acum e ochiul meu
E ultima podoaba.

As vrea sa-i spun un "multumesc'
Dar glasul iar imi piere
Si capul ei plecat mereu,
Imi cere iar tacere...
Si resemnare...

Din nou miros de pietre sparte....
Ochiul gol de creta se inchide,
Cu scartait de tabla veche,
Acum pentru vecie.

Vrajala Stupida-Eu te...nu stiu. Timpul

Simti cum timpul trece pe langa noi
Si ne incetineste,
Ne grabeste,
Ne urmareste fara sa stie ca existam
Pana ne opreste de tot...
Dar el porneste
Si ne incetineste iar...
Pe noi...pe cei ce vad
Desi sunt mult mai orbi ca alti

Eu te...nimic caci nu stiu.
Ma tine in loc
Ma domina si ma omoara
Si ma trezeste...
El-timpul...si tu-nimeni
Eu, nimicul care te....nu stiu.

Si sparg oglinda:
Rosu, negru...curge dintr-o mana
Dar tot mai vad ,ce am refuzat sa vad,
Acum in mi de cioburi.
Te uiti si tu, ma uit si eu cu tine odata
Te....nu stiu, caci la tine, oglinda nu se sparge
Si timpul te adora la fel cum eu te....
Nu stiu.

Si intr-o cana sparta,
Plutesc spre ultimul apogeu,
Ma tine in loc
Ma domina, si ma omoara
Timpul...
Acuma stiu:
Eu te....orice dar nu iubire.

PS: Cu dedicatie pentru Cristina, sustinatoarea mea care rabda toate "vrajelile" mele stupide. Kiss ya GDBR

Vrajala stupida-Traiesti?

Traiesti?


Te-ai intrebat vreodata de ce traiesti? Te-ai intrebat vreodata daca ai vreun scop? Majoritatea probabil ca zic nu, la ce-mi trebuisc astfel de intrebari? Si sti ca au dreptate? La ce bun, cand ai mostenit o avere de miliarde de dolari si ai o functie importanta care iti asigura toata viata? La ce bun daca poti trai foarte usor din cersit si poti locui foarte bine si in tufisuri? La ce bun sa-ti faci un scop cand oricum nici macar nu sti cine esti. Si totusi toti spun ca traiesc. Dar de ce spun ca traiesc? Doar pentru faptul ca respira si mananca? Atunci si-au gasit cel mai prost argument. Unii se gandesc ca vor sa "traiasca"� mai intens, ca vor senzatii tari. Si traiesc clipe de extaz dupa o doza de heroina. Dar stiu ei oare cum este cu adevarat sa fii in extaz? Se poate compara aceasta clipa de placere cu starea euforica dupa atingerea unui scop pentru care ai muncit toata viata? Nu cred. Si totusi spun ca traiesc". Altii se sinucid pentru ca s-au saturat de viata. Dar ce au trait pana acum? S-au trezit dimineata au mers la servici fiindca trebuie, au gandit strictul necesar si au legat cateva vorbe fara sens. Nu au evoluat cu nimic. Au ramas aceleasi fiinte ignorante. Intr-un cuvant nu au trait.
Poate ca viata e scurta. Poate ca e ceva mai lunga. Sau poate ca e vesnica ori nu exista deloc. Fie ca gandesti subiectiv sau obiectiv viata e aceasi pentru toti. Un lucru infinit de care nimeni nu se bucura. Pierzi zilele degeaba si cand afli ca nu mai ai mult de trait regreti si vrei sa recuperezi timpul pierdut. Dar nu are rost. Trebuie sa traiesti clipa atunci cand ai ocazia sa traiesti fiecare zi ca si cand ar fi ultima, sa-ti dai dreptul de a afla de ce. Si chiar daca ar exista un Zeu atotputernic care a creat viata, chiar daca totul a inceput dintr-un simplu praf de stele, trebuie sa te gandesti de ce, sau macar sa ai un scop pentru care sa lupti. Abia atunci cand ti-ai cladit propriile convingeri, cand ai incetat sa-i privesti admirativ pe alti si sa vrei sa fi ca ei, cand ai transformat sperantele desarte in reusite, intr-un cuvant, cand ti-ai atins scopul si ti-ai format un raspuns la acel "de ce?", abia atunci poti sa-ti pui streangul de gat si sa strigi "Traiesc!" Pentru ca atunci, in acea clipa ai gasit sensul acelui lucru neinteles numit existenta pe care l-ai studiat indelung. Pentru ca in acea clipa chiar nu mai are rost sa mergi mai departe. Si sti de ce? Pentru ca abia atunci ai facut imposibilul si chiar atunci ai mers pana la final.
Si poate ca unii inca se mai uita nedumeriti in oglinda, stand cu funia de gat. Daca ati aflat tot ce trebuie, daca ati atins vre-un scop, taiati picioarele scaunului ce inca va mai sprijina si strigati, cu ultimele forte:

"Traiesc!"

Vrajeli Stupide-Cuvant la Inceput

Cuvânt la început


Se vede alb,
Se vede negru
Si doar atât.
Se vede roz,
Se vede galben
Si nu mai văd nimic.
Se vad volume,
Se vad forme
Si le distrug pe toate
În noapte sau în zi
În zi sau in noapte.
Apocaliptic sunet
Citit uşor pe buze
Văzut cu greu în scris:
Cuvânt.
Când albul este negru,
Când rozul este galben
Lumina întuneric,
Şi oamenii trăiesc,
Când totul este negru,
Când totul este viată
Distrugere curată,
Frumoasă agonie,
Totală împlinire,
Dorinţă doar visată,
Sfârşit umplut de strigăte
De căutare…
Când totul moare doar ca să trăiască
,Nu văd culoare nici sunet nu aud
Cuvânt citesc pe buze
Cuvânt văd şi în scris.
De la cuvânt începe moartea
Care e viată…
Culoarea piere cu sunetul odată,
E negru şi totul e cuvânt.
Hai să murim ca să trăim din nou
Şi-acum să începem doar de la cuvânt.