In iarba uda, rece, moarta
Eu am gasit smaralde
Si aur ,rosu, pictat cu sange
Si multe pietre sparte.
Te-am pus acasa, in dulap:
Un bibelou de diamante.
Cand ai clipit cu ochi de creta
Cu gene lungi, de catifea
Eu ti-am vazut podoaba trista
A irisului verde...
O lacrima se scurge neagra
Pe lemnul ros de timp,
Papusa trista, ireala
Se joaca...
Cu un sentiment infim
Al unei fiinte parasite
De perfectiune.
Tot timpul e doar o secunda,
Doar un minut de pace,
In ochii ei ficsi si umezi,
De ironie ce ma doare,
Si ma despica in mici farame
De gelozie....
Un tremur slab il simt in deget
Cand lama lunga, ruginita
Ii atinge fata.
In jurul ploapei ca de zahar
Se scurge sange dulce
Si buza rosie, perfecta
Se ridica intr-un scancet.
Iar ochiul verde, irizat
Imi cade usor in mana.
Un tremur lung si violent
Imi strabate dur obrazul
Si lama lunga, ruginita
Decupeaza greu, topazul scump din ochiul meu
Ce cade langa mine...
Nu pot sa plang, nici sa vorbesc,
Durerea am uitat-o
Papusa muta, in locul meu,
Isi pleaca usor capul,
A resemnare...
Oglinda imi arata acum
O piatra, verde, rara
Ce de acum e ochiul meu
E ultima podoaba.
As vrea sa-i spun un "multumesc'
Dar glasul iar imi piere
Si capul ei plecat mereu,
Imi cere iar tacere...
Si resemnare...
Din nou miros de pietre sparte....
Ochiul gol de creta se inchide,
Cu scartait de tabla veche,
Acum pentru vecie.
Eu am gasit smaralde
Si aur ,rosu, pictat cu sange
Si multe pietre sparte.
Te-am pus acasa, in dulap:
Un bibelou de diamante.
Cand ai clipit cu ochi de creta
Cu gene lungi, de catifea
Eu ti-am vazut podoaba trista
A irisului verde...
O lacrima se scurge neagra
Pe lemnul ros de timp,
Papusa trista, ireala
Se joaca...
Cu un sentiment infim
Al unei fiinte parasite
De perfectiune.
Tot timpul e doar o secunda,
Doar un minut de pace,
In ochii ei ficsi si umezi,
De ironie ce ma doare,
Si ma despica in mici farame
De gelozie....
Un tremur slab il simt in deget
Cand lama lunga, ruginita
Ii atinge fata.
In jurul ploapei ca de zahar
Se scurge sange dulce
Si buza rosie, perfecta
Se ridica intr-un scancet.
Iar ochiul verde, irizat
Imi cade usor in mana.
Un tremur lung si violent
Imi strabate dur obrazul
Si lama lunga, ruginita
Decupeaza greu, topazul scump din ochiul meu
Ce cade langa mine...
Nu pot sa plang, nici sa vorbesc,
Durerea am uitat-o
Papusa muta, in locul meu,
Isi pleaca usor capul,
A resemnare...
Oglinda imi arata acum
O piatra, verde, rara
Ce de acum e ochiul meu
E ultima podoaba.
As vrea sa-i spun un "multumesc'
Dar glasul iar imi piere
Si capul ei plecat mereu,
Imi cere iar tacere...
Si resemnare...
Din nou miros de pietre sparte....
Ochiul gol de creta se inchide,
Cu scartait de tabla veche,
Acum pentru vecie.
Vrajeala, nu Vrajala.
RăspundețiȘtergereDraguta intentia ta de a scrie poezii. De fapt, mai mult decat draguta. Intotdeauna e bine sa incepi sa scrii, daca nu nuvele elaborate - caci varsta e prea frageda pentru romane -, poate poezii.
Desi uneori se denota faptulc ca rima e fortata (mai ales in prima strofa) si desi ideea in sine ar trebui mai bine conturata, e bine.
In cazul in care vrei sa scrii prototipul de poezii perfecte, atunci ai grija la ritm, rima si masura. Si nu rima trasa de par, rima adevarata. In cazul in care crezi ca asta iti da prea multa bataie de cap, atunci nu te folosi nici de rima, nici de ritm, nici de masura... sau, poate, foloseste-te de ceea ce vrei tu. Vers alb, vers alb, insa, in cazul asta, ai mare grija la imaginile artistice pe care le prezinti.
Keep going on.
Eu sper ca n-are nimic comentariul meu; pur si simplu am dat click pe statusul tau si m-am gandit sa las si un replay.
mie mi se pare ca ai talent
RăspundețiȘtergere